1. Ea este cea mai dulce creatură pe care am întâlnit-o vreodată. Nu știu ce să spun despre transformarea ei, în afară de „Privește tu schimbarea”.

2. L-am găsit pe Lăbuș al nostru dulce a într-un șanț și nu își putea folosi picioarele din spate. Acum este regele drumului pe două roți.

3. Maya la un an după adopție

4. Eu și soțul meu l-am adoptat pe Buck în august 2019, ne-a schimbat viața mai mult decât i-am schimbat-o noi lui și a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Il iubim enorm!

5. Luna. Atât de multe momente minunate am trăit împreună!

6. Tot ce avea nevoie era iubire. Iubirea l-a schimbat și la transformat enorm

7. Când l-am luat pe micuțul acesta, era pe moarte, dar și-a revenit miraculos și acum sărbătorim împreună

8. Așa arată evoluția micuțului nostru. Când l-am luat era trist și speriat. Acum, priviți-l.

9. Așa arăta prințesa noastră înainte și așa arată acum. Se pare că a avea un stăpân și o căsuță a ei, au făcut miracole pentru ea.

10. Acest cățel a fost salvat de către o asociație. Mulțumim tuturor celor care nu pot trece nepăsători pe lângă un animal în suferință.

11. Cum a început și cum a evoluat

12. Cum arăta acest câine înainte să fie adoptat, și cum arată acum. Iubirea face minuni!

13. Ziua în care ne-am cunoscut și în prezent

14. Am adoptat acest micuț, iar transformarea sa a fost pură magie. Mamei mele nu îi vine să creadă că e unul și același cățeluș.

15. Fetița mea dulce

16. Un ursuleț

17. Mi-a rupt sufletul când l-am văzut prima oară, dar acum îmi zâmbește inima

18. Așa arată fericirea

19. Iubirea vindecă orice rană

20. Minunatul meu

21. Cum arăta în prima zi când am găsit-o și cum arată acum

22. Frumușelul meu

23. L-am găsit abandonat și am decis să-i schimb viața

24. Iubirea mea. Se temea de orice zgomot. Era tot timpul speriat. Acum e cel mai aventuros cățel

25. Cățelul meu minunat

26. L-am salvat și el ne-a salvat pe noi

27. A găsit drumul spre casa noastră chiar dacă era legat într-o pungă de plastic. Am decis să îl păstrăm, fiindcă și-a făcut loc în sufletul nostru

28. Minunatul meu

29. De la aruncat în stradă la casă, dulce casă. Acesta este băiatul meu

30. Puțină grijă și iubire fac minuni!














































Ce minunat să vezi cum iubirea și grija pot transforma viețile acestor câini! Este incredibil cât de mult se poate schimba un suflet doar printr-un strop de afecțiune.
Imaginile acestea mi-au făcut ziua mai bună! E greu de înțeles cum cineva poate lăsa o ființă atât de iubitoare să sufere.
Mă bucur că există oameni care se implică în salvarea animalelor. Aceste transformări sunt dovada clară că fiecare câine merită o a doua șansă la fericire.
Chiar nu îmi vine să cred cât de diferiți sunt acești câini înainte și după salvare! Poate ar trebui să organizăm mai multe campanii pentru adopții ca să ajutăm și altele asemenea lor.
Câtă emoție transmit aceste poze! M-a impresionat în special povestea din spatele fiecărei transformări, iar asta mă face să mă gândesc serios la adoptarea unui cățel.
E uimitor cum unele dintre aceste animale au reușit să depășească traumele prin care au trecut. Mi-ar plăcea să aflu mai multe despre poveștile lor individuale!
Bravo celor care salvează câinii abandonați! Ar trebui să vedem mai des astfel de inițiative promovate în comunitățile noastre, poate inspirăm și alții să se implice.
Comentariile sunt închise.