Într-o dimineață, badea Gheorghe apare la granița cu Ungaria împingând liniștit o roabă plină până la refuz cu rumeguș.
Vameșul îl vede de la distanță și îi face imediat semn să se oprească:
— Stai puțin, bade! Ce transporți acolo?
Gheorghe se uită la roabă, apoi la vameș:
— Rumeguș, domnule. Ce altceva să fie?
Vameșul îl privește neîncrezător.
— Pe mine nu mă păcălești! Sigur ai ascuns ceva înăuntru. Răstoarnă tot!
Badea Gheorghe oftează și golește roaba. Vameșul începe să caute cu mare atenție: bagă mâinile prin rumeguș, îl împrăștie, îl verifică și se uită chiar și la fundul roabei.
Nimic.
— Bine, bade… de data asta ești curat. Pune rumegușul înapoi și pleacă!
A doua zi, Gheorghe apare din nou. Aceeași roabă, aceeași grămadă de rumeguș și aceeași poveste.
Vameșul îl pune iar să răstoarne tot.
Nimic.
Și tot așa, zi după zi. Săptămânile trec, iar timp de două luni badea Gheorghe traversează granița împingând câte o roabă cu rumeguș. De fiecare dată, vameșul verifică atent încărcătura, convins că într-o zi îi va descoperi secretul.
Dar nu găsește absolut nimic.
Până într-o dimineață, când la punctul de frontieră oprește o mașină de lux, nou-nouță. La volan era chiar badea Gheorghe.
Vameșul rămâne uimit:
— Bade Gheorghe?! De unde ai avut bani pentru asemenea mașină?
— M-am descurcat și eu…
Vameșul începe să râdă:
— Ia uite ce afacere ai făcut! Se pare că rumegușul ăla se vinde extraordinar de bine la unguri dacă ai ajuns să-ți permiți asemenea mașină!
Gheorghe își răsucește tacticos mustața și zâmbește:
— Domn’ vameș, rumegușul n-a valorat mare lucru…
— Atunci ce-ai vândut?!
Badea Gheorghe îi face cu ochiul:
— Roabele, domn’ vameș… roabele!
