Iepurii sunt mamifere erbivore cunoscute pentru urechile lungi, membrele posterioare puternice și capacitatea de a se deplasa rapid. Ei fac parte din ordinul Lagomorpha, alături de iepurii fluierători (pika). Deși sunt adesea confundați cu rozătoarele, iepurii nu fac parte din ordinul Rodentia. Una dintre diferențele anatomice importante este faptul că lagomorfele au două perechi de incisivi superiori, în timp ce rozătoarele au o singură pereche.
Există numeroase specii de iepuri sălbatici, răspândite în diferite regiuni ale lumii, iar iepurele european, Oryctolagus cuniculus, este specia din care provin rasele de iepuri domestici. În mediul natural, iepurii europeni preferă zonele în care găsesc atât vegetație pentru hrană, cât și teren potrivit pentru construirea vizuinilor. Ei pot forma colonii și pot realiza sisteme de galerii subterane care le oferă adăpost împotriva prădătorilor și a condițiilor nefavorabile.
Urechile mari ale iepurilor au un rol important în detectarea sunetelor, dar contribuie și la reglarea temperaturii corpului. Ele sunt bogat vascularizate, iar circulația sângelui prin vasele de la nivelul urechilor poate ajuta organismul să elimine căldura. Ochii sunt poziționați lateral, ceea ce le oferă un câmp vizual foarte larg și îi ajută să observe rapid pericolele din jur.
Fiind animale care reprezintă pradă pentru numeroși prădători, iepurii au dezvoltat simțuri foarte bune și reacții rapide. Picioarele posterioare puternice le permit să accelereze și să schimbe direcția pentru a scăpa de pericol. Atunci când detectează o amenințare, un iepure poate lovi puternic pământul cu membrele posterioare, comportament care poate funcționa ca semnal de alarmă pentru alți iepuri.
Alimentația lor este bazată în principal pe plante. Iarba și alte materiale vegetale bogate în fibre sunt deosebit de importante pentru funcționarea normală a sistemului digestiv și pentru uzura dinților. Dinții iepurilor cresc continuu pe parcursul vieții, motiv pentru care masticația alimentelor fibroase este esențială pentru menținerea unei uzuri corespunzătoare.
Un aspect neobișnuit al digestiei iepurilor este cecotrofia. Ei produc cecotrofe, un tip special de materie fecală moale, bogată în nutrienți rezultați în urma fermentației din cec, pe care o ingeră direct. Prin acest proces, organismul poate valorifica mai eficient anumite vitamine, proteine și alte substanțe nutritive care nu au fost absorbite la prima trecere a hranei prin sistemul digestiv.
Iepurii sunt cunoscuți și pentru capacitatea lor ridicată de reproducere. Femela poate avea mai multe gestații într-un an atunci când condițiile sunt favorabile, iar perioada de gestație a iepurelui european este de aproximativ o lună. Puii se nasc slab dezvoltați, fără blană și cu ochii închiși, fiind complet dependenți de mamă în primele zile de viață. Această caracteristică îi diferențiază de iepurii de câmp din genul Lepus, ai căror pui se nasc acoperiți cu blană, cu ochii deschiși și sunt mult mai bine dezvoltați.
În ciuda imaginii lor de animale tăcute, iepurii comunică printr-o combinație complexă de poziții corporale, mișcări, mirosuri și sunete. Poziția urechilor și postura corpului pot indica interes, relaxare sau teamă. Scrâșnitul foarte ușor al dinților poate apărea atunci când un iepure este relaxat, în timp ce scrâșnitul puternic poate fi asociat cu durerea. Un țipăt puternic este neobișnuit și apare de regulă în situații de frică extremă sau suferință.
Iepurii domestici sunt animale sociale și inteligente, capabile să învețe rutine, să recunoască persoane familiare și să fie dresate pentru anumite comportamente simple. Au nevoie de mișcare, stimulare și posibilitatea de a manifesta comportamente naturale precum explorarea, săpatul, rosul și căutarea hranei. Deși uneori sunt considerați animale de companie ușor de întreținut, necesită îngrijire atentă, alimentație adecvată și condiții de viață adaptate particularităților lor biologice.
În ecosistemele naturale, iepurii au un rol important atât ca erbivore, cât și ca sursă de hrană pentru numeroși prădători. În același timp, introducerea lor în regiuni în care nu existau în mod natural a provocat probleme ecologice majore. Australia este unul dintre cele mai cunoscute exemple: iepurele european introdus acolo s-a răspândit masiv și a contribuit la degradarea vegetației și la competiția cu unele animale native. Astfel, iepurii sunt nu doar animale remarcabil adaptate supraviețuirii, ci și o demonstrație a modului în care o specie poate influența profund ecosistemele în care trăiește.
