Există undeva în această lume, o cupolă de-a dreptul impresionantă, formată în mod natural între două vârfuri montane înalte, care îți dă sentimentul că, după ce ai trecut prin porțile ei, te vei găsi în ceruri.
Poarta Raiului sau Heaven’s Gate, această minunație a naturii se află în Parcul Tianmen din China, la o altitudine de 1500 m și reprezintă cea mai mai mare gaură erodată a unei peșteri, formată ca urmare a eroziunii solului.
Legenda spune că, în anul 263 o bucată mare de munte a căzut, creând o cavitate imensă (131,5 m înălțime, 57 m lățime și 60 m lungime), care a dat naștere acestei spectaculoase porți naturale.
Urcarea către Poarta Raiului este grea și obositoare, însă mărturiile celor care au ajuns acolo și care spun că au simțit că „ au urcat scara spre cer și că au bătut la ușa Raiului ” par să confirme că merită efortul. Pentru a ajunge să trăiești acest sentiment, trebuie să urci 999 trepte abrupte și înguste, în aproximativ 30 minute.
Se pare că, în acest caz, numărul 9 nu este întâmplător. În tradiția taoistă acest număr este numărul suprem, simbol al împăratului (fiul cerului), ceea ce accentuează misterul acestui loc, situat la granița dintre lumea umană și cea divină.













































Articolul ăsta m-a lăsat fără cuvinte! Nu știam de existența acestei porți a Raiului, dar acum sunt super curios să o vizitez. Credeți că e greu de ajuns acolo?
Wow, sună fascinant! Mi-ar plăcea să aflu mai multe despre cum se poate ajunge la această cupolă impresionantă. Există trasee marcate sau e nevoie de un ghid?
Îmi place ideea de a descoperi locuri ascunse ca acesta. Aș vrea să știu dacă există sfaturi pentru cei care vor să facă drumeția până la Poarta Raiului, mai ales în sezonul rece.
Se pare că această destinație merită toate eforturile! M-ar interesa și câte trepte sunt exact și cât timp durează urcarea. E un loc ideal pentru fotografii spectaculoase?
Comentariile sunt închise.