În locul unui lac secat din Valea Morții, numit Racetrack Playa, există mai multe pietre, unele cântărind chiar câteva sute de kilograme, care, în mod clar, se mișcă.
Acestea lasă în urma lor urme lungi în noroi, iar de multă vreme oamenii încearcă să-și dea seama cum este posibil ca pietrele să se miște. Cele mai populare teorii au constat în forța vântului generat de un uragan, porțiuni de gheață glisante, și, bineînțeles, extratereştrii. Totuși, în luna decembrie a anului trecut, verișorii Richard Norris și James Norris au prins pietrele în acțiune.
Într-o lucrare publicată în Plos One, aceștia au descris cum un strat subțire de gheață s-a crăpat în mai multe părți, care au fost împinse de vând către bolovani. Astfel, aceștia și-au început „călătoria” prin noroi, cu o viteză de 4.5 metri pe minut.
Geologii studiază pietrele mișcătoare încă din 1948, dar împotriva anilor de cercetare, nimeni nu a putut spune exact de ce acești bolovani se mișcă pe fundul lacului secat. Condițiile pentru ca pietrele să se miște trebuie să fie perfecte, iar din această cauză fenomenul are loc foarte rar. În primul rând, e nevoie de ploaie, foarte rar întâlnită în Valea Morții, apoi temperaturile trebuie să scadă sub zero grade, apoi vremea trebuie să se încălzească suficient de repede pentru a topi gheața, iar în ultimă fază, trebuie ca vântul să-și facă simțită prezența pentru a sparge gheața și s-o împingă spre bolovani.

În 2011, verișorii Norrises au instalat o stație meteorologică lângă Valea Morții și au aplicat dispozitive GPS pe 15 bolovani. Pe vremea aceea, verișorii testat teoria cu privire la uragan, dar în Noiembrie 2013, o furtună ciudată a vărsat în jur de cinci centimetri de ploaie, care mai apoi a înghețat. Când aceștia au vizitat Valea Morții o lună mai târziu, au văzut cum vântul a crăpat gheața care mai apoi a împins bolovanii prin noroi.













































Foarte interesant articolul! Mă bucur că misterul acestor pietre a fost elucidat, dar m-ar interesa să aflu mai multe despre cum au reușit cercetătorii să ajungă la concluziile lor.
Chiar nu-mi vine să cred că aceste pietre se pot mișca singure! E fascinant cum natura ne poate surprinde mereu. Ce altceva mai știm despre zona aceasta?
Misterele din Valea Morții sunt întotdeauna captivante! Cred că ar fi util dacă am avea și mai multe studii despre impactul climatic asupra acestui fenomen. Poate pe viitor vom descoperi și alte lucruri neașteptate.
Incredibil cât de mult putem învăța din natura noastră! Aceste pietre mișcătoare mă fac să mă gândesc la cât de puțin cunoaștem despre planeta noastră. Care credeți că ar fi următorul mare mister natural care va fi descifrat?
Mi s-a părut super interesant că aceste pietre pot cântări sute de kilograme și totuși se pot deplasa. Este un exemplu perfect de cum fenomenele naturale sunt adesea greșit interpretate. De ce credeți că a durat atât de mult până când s-a rezolvat acest mister?
Îmi place faptul că oamenii de știință continuă să exploreze astfel de enigme ale naturii! Ar fi fain dacă s-ar organiza excursii pentru turiști în zonă ca să vedem acele pietre cu ochii noștri. Credeți că e sigur?
Uau, chiar am rămas surprins de această revelație! Am citit și eu despre celelalte teorii legate de ele, dar acum totul pare mai clar. Cum vă imaginați viața acolo înainte ca acest fenomen să fie explicat?
Comentariile sunt închise.