Într-o rezervă de spital, un polițist de la Rutieră, cu o carieră de câteva decenii în spate, simțea că nu mai are mult de trăit. Își petrecuse aproape toată viața pe șosele, printre radare, controale și șoferi opriți în trafic, iar acum voia să lase toate lucrurile în ordine.
Își cheamă avocatul, discută despre testament și moștenire, iar după ce termină toate formalitățile, polițistul îl privește serios:
– Domnule avocat, a mai rămas o singură dorință.
– Spuneți-mi, vă rog.
– Când n-o să mai fiu, vreau să fiu incinerat.
– Sigur, se poate aranja.
Polițistul continuă:
– Și vreau ca cenușa mea să fie împrăștiată pe o șosea, chiar în locul unde colegii mei obișnuiesc să facă filtre rutiere.
Avocatul ridică mirat din sprâncene:
– Chiar acolo? Nu v-ar plăcea mai degrabă un loc liniștit, undeva în natură?
– Nici vorbă! Pe șosea vreau!
– Dar de ce tocmai acolo?
Polițistul zâmbește ușor:
– Pentru că după atâția ani petrecuți în meseria asta am descoperit un lucru important.
– Ce anume?
– La un filtru rutier, noi, părinții noștri, bunicii și toate rudele noastre sunt pomenite de șoferi mai des decât la orice slujbă!
Avocatul începe să râdă, iar polițistul, mulțumit, adaugă:
– Așa că măcar după ce mor să rămân acolo unde oamenii își amintesc atât de des de tot neamul nostru!
