Într-o după-amiază, părintele îl zărește pe Ion trebăluind prin curte. Cum Ion îi datora de ceva vreme niște bani, preotul se apropie de gard și îl strigă:
– Măi Ioane, ia spune, când ai de gând să-mi înapoiezi și mie banii pe care ți i-am împrumutat?
Ion, care numai la datorie nu voia să se gândească, își duce repede mâna la ureche și răspunde:
– Ce-ați spus, părinte? Nu vă aud deloc! Cred că bate vântul prea tare!
Preotul ridică vocea:
– Te-am întrebat când îmi dai banii înapoi!
Ion se preface și mai nedumerit:
– Nimic, părinte! De aici parcă nici n-ați vorbi!
Văzând că Ion încearcă să-l păcălească, părintele își pierde răbdarea:
– Bine, măi șmechere! Hai să facem schimb de locuri. Vino tu aici, unde sunt eu, iar eu trec în partea cealaltă a gardului. Să vedem dacă într-adevăr nu se aude!
Zis și făcut. Ion trece în locul preotului, iar părintele se așază exact unde fusese el.
După câteva clipe, Ion îl privește liniștit și întreabă:
– Părinte, dacă tot suntem aici… puteți să-mi spuneți și mie de ce tot treceți pe la nevastă-mea când eu sunt plecat de acasă?
Preotul amuțește pentru câteva secunde. Se uită în stânga, apoi în dreapta, după care răspunde foarte serios:
– Măi Ioane… să știi că ai avut dreptate de la început! Din locul ăsta chiar nu se aude absolut nimic!
