Vine Ion acasă într-o seară, mort de beat, abia reușind să nimerească ușa. Se ține de pereți, se descalță într-un picior și intră direct în camera fiului său, Ionuț.
– Măi, copile!
Ionuț, care își făcea liniștit temele, ridică privirea.
– Da, tată?
Ion se așază pe marginea patului și îl privește foarte serios.
– Ia spune tu lui tata… în ce clasă ești?
Ionuț se uită nedumerit la el.
– În a treia, tată. Tu nu știi?
– No, apăi bine. Și… tu știi să scrii după dictare?
– Știu, tată. Cum să nu știu?
Ion bate mulțumit din palme.
– No, atunci ia un caiet și scrie exact ce-ți spun eu!
Ionuț scoate un caiet și un pix.
– Gata, tată.
Ion își drege glasul și începe să dicteze:
– „Ardealu’ îi a nost!”
Ionuț scrie.
– Gata.
– No, mai scrie o dată!
Copilul scrie din nou:
„Ardealu’ îi a nost!”
– Încă o dată!
Ionuț începe să se uite nedumerit la tatăl lui.
– Tată, da’ de ce trebuie să scriu de atâtea ori?
– Nu pune întrebări! Scrie!
Și copilul începe iar:
„Ardealu’ îi a nost!”
Și încă o dată.
Și încă o dată.
Până când caietul se umple aproape în întregime cu aceeași propoziție.
Ion, foarte mulțumit de munca fiului său, se ridică și îi spune:
– Bravo, copile! Așa te vreau! Să știi bine ce-i dictează tata!
Apoi își ia haina și pleacă înapoi la birt.
Ionuț rămâne singur în cameră, se uită la caietul plin și începe să plângă. După câteva minute, o sună pe mama lui.
– Mamă! Mamă!
– Ce-i, dragul mamei? Ce s-a întâmplat?
– Mamă, eu așa de beat nu l-am văzut pe tata în viața mea!
– Vai de mine! Ce-a pățit? L-a adus poliția acasă?
– Nu, mamă!
– E în comă alcoolică?
– Nu, mamă!
– Atunci ce-i cu el? Spune-mi, că mă sperii!
Ionuț începe să plângă și mai tare:
– Mamă… se crede ungur!
