Vine Ion acasă de la oraș, după o zi întreagă de umblat prin magazine. Intră pe ușă foarte hotărât, pune ceva pe masă și se uită serios la Maria.
– Mărie!
– Da, Ioane?
– Mărie, stinge lumina, trage perdelele și în pat, iute!
Maria se uită mirată la el.
– Mă, Ioane, da’ ce-i cu tine? Mai am de lucru prin casă…
– Dac-am zis, am zis! Hai, fă cum ți-am spus!
Văzând că Ion nu glumește și că pare foarte misterios, Maria lasă treaba baltă. Stinge lumina, trage perdelele și se bagă în pat.
Ion vine imediat după ea, trage plapuma peste amândoi și se apropie conspirativ.
Maria, puțin emoționată, îl întreabă încet:
– No, Ioane… ce-i cu atâta grabă?
Ion bagă mâna în buzunar și scoate ceva.
– No, Mărie, să vezi ce-am cumpărat azi de la oraș!
– Ce-ai cumpărat, mă?
Ion întinde mâna în întuneric și, foarte mândru, spune:
– Un ceas cu fosfor!
Maria rămâne câteva secunde fără cuvinte.
– Și pentru asta m-ai pus să sting lumina și să mă bag în pat?!
– Păi, Mărie, cum era să vezi fosforul ziua?
