Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
Versurile lui Adrian Păunescu sunt cu adevărat profunde și reflectă o realitate care, din păcate, persistă și în zilele noastre. Cred că e important să ne amintim cât de puternice pot fi femeile când se susțin una pe alta.
Îmi place cum reușește să surprindă esența relațiilor dintre femei. Poate că ar trebui să discutăm mai mult despre impactul acestor legături în societatea actuală și cum putem îmbunătăți percepția asupra rolului lor.
Cântecul acesta mi-a adus aminte de bunica mea, care mereu a fost un pilon de sprijin pentru toată familia. E trist să vedem cum uneori sunt reduse la statutul de „ele”, fără a li se recunoaște adevărata valoare.
Poezia lui Păunescu are o relevanță uriașă chiar și acum. M-ar interesa foarte mult să aud părerea altora despre modul în care s-au schimbat percepțiile asupra rolului femeii în ultimele decenii.
Comentariile sunt închise.