Părintele mătură prin curtea bisericii când aude niște clopoței zornăind pe uliță.
Ridică privirea și îl vede pe Vasile venind agale, cu câte un clopoțel prins de fiecare încălțare.
— Bună ziua, părinte! Am venit să mă spovedesc.
— Bine ai venit, Vasile. Dar spune-mi, ce rost au clopoțeii aceia?
— Părinte, pe drum sunt furnici și tot felul de gângănii. Mi-e milă să le strivesc. Când merg, clopoțeii sună și au timp să se dea la o parte.
— Frumos gest, Vasile! Se vede că ai inimă bună.
Intră amândoi în biserică pentru spovedanie.
— Ia spune, Vasile, ce păcate ai pe suflet?
— Părinte, o cunoașteți pe Maricica, nevasta vărului meu? M-am dus s-o ajut cu niște treburi prin șură și… am căzut în ispită.
— Nu-i bine, fiule, dar Dumnezeu este iertător.
— Mai e și Anica, vecina de peste drum. O ajutam la grădină și… iar am păcătuit.
— Măi, Vasile…
— Și să vedeți, părinte, mai este și Elena. Cum culegea prunele în livadă…
Preotul îl oprește, își face cruce și oftează.
— Vasile…
— Da, părinte?
— Eu zic să dai jos clopoțeii de la încălțări și să-i legi în alt loc.
— Cum adică?
— Să audă femeile din sat că te apropii!
































