Era o iarnă cumplită. Ninsese zile întregi, zăpada se ridicase în troiene, iar gerul făcea ferestrele să înghețe peste noapte.
Un tânăr ajunsese în închisoare după ce fusese prins furând. După câteva luni, mama lui vine să-l vadă. Se așază în fața geamului de la vorbitor și, cu glas îngrijorat, îl întreabă:
— Mamă, cum o duci? Îți este greu aici?
Băiatul zâmbește.
— Nu, mamă, să știi că e bine. M-am obișnuit.
— Dar cu mâncarea? Aveți ce să mâncați?
— Avem. Dimineața, la prânz și seara. Sunt chiar trei feluri la masă, iar de două ori pe săptămână primim și carne.
Femeia clipește uimită.
— Serios? Chiar așa bine?
— Da, mamă. N-am ce să mă plâng.
— Și frigul? Acum, cu iarna asta…
— Nici vorbă! După ce terminăm munca, facem duș și mergem în camere. E cald și stăm liniștiți.
Mama începe să se relaxeze.
— Dar lumina? Nu stați pe întuneric?
— Seara se stinge la o anumită oră, dar e mai bine așa. Ne culcăm devreme și dormim până dimineața.
— Cu ceilalți cum te înțelegi?
— Foarte bine. Sunt oameni liniștiți. Nu mă cert cu nimeni, nu am probleme.
Femeia îl privește câteva secunde, apoi răsuflă ușurată.
— Slavă Domnului că ești bine, mamă! Mă temeam că suferi acolo.
Băiatul dă din cap.
— Sunt bine, mamă. Chiar n-ai de ce să-ți faci griji.
Femeia se ridică, își aranjează haina și, înainte să plece, îl privește serios:
— Atunci să fii cuminte și să nu faci vreo prostie!
— Ce prostie să mai fac?
Mama îi răspunde foarte hotărât:
— Să nu te dea ăștia afară!
