Un copil sărman i-a trimis o scrisoare lui Moș Crăciun, în care scria tremurat și cu litere strâmbe:
„Dragă Moș Crăciun,
Eu mi-aș dori un calculator, cât de ieftin, dar părinții mei nu au bani și cred că nici tu nu ai putea să-mi trimiți așa ceva. Dar câte lucruri frumoase n-aș putea să fac eu cu un calculator!
Toți colegii mei au calculator și se laudă cu el, dar eu nu m-aș lăuda. Aș face tot felul de minunății care le-ar aduce numai bucurie părinților mei.
Fiindcă nu cred că o să-mi poți trimite un calculator, te rog să-mi trimiți măcar o ciocolată.”
Scrisoarea a fost pusă la cutia poștală și a ajuns la oficiul poștal de care aparținea copilul. Fiindcă plicul nu avea timbru, diriginta oficiului a decis să-l deschidă.
Citind scrisoarea, i-au dat lacrimile. S-a sfătuit cu colegele sale și, împreună, au pus bani mână de la mână, au cumpărat un calculator ieftin și i l-au trimis copilului sărman din partea lui Moș Crăciun.
După câteva zile, în cutia poștală a apărut un alt plic, scris de aceeași mânuță tremurândă. Femeile l-au deschis curioase.
Iată ce scria:
„Dragă Moș Crăciun,
Îți mulțumesc pentru calculator și îți promit că o să fac cele mai minunate lucruri cu el. O să învăț și mai bine, o să fiu și mai cuminte și o să auzi despre mine numai lucruri de laudă.
Dacă ai fost atât de bun și mi-ai cumpărat un calculator, sunt sigur că mi-ai trimis și o ciocolată, dar au furat-o proastele alea de la poștă!
Citeste si : Bancul zilei – Trei tauri și o surpriză
































