Moș Ion călătorea cu trenul spre Constanța, în același compartiment cu un grup de tineri veseli și puși pe distracție.
La un moment dat, bătrânul îi întreabă:
– Mergeți la mare, măi copii?
– Da, bade!
– Atunci am și eu o rugăminte. Sunt bătrân și tare obosit. Dacă adorm, vă rog să mă treziți când ajungem la Brăila.
– Stați fără grijă, tataie! Dormiți liniștit, vă trezim noi.
Moșul adoarme aproape imediat. Între timp, tinerii se prind cu jocurile de cărți, glumele, muzica, berea și poveștile. Nici nu își dau seama cum trece timpul.
La un moment dat, unul dintre ei aruncă o privire pe geam și îngheață:
– Băieți… gara Brăila! Și trenul tocmai pleacă!
Toți sar speriați și îl scutură pe moș.
– Tataie, repede! Am ajuns la Brăila!
Până se dezmeticește bătrânul, trenul începe deja să prindă viteză.
– Vai de mine… și acum ce fac? Dacă sar, îmi rup oasele!
Unul dintre tineri îi spune repede:
– Ascultă-mă, tataie! Sari din tren și aleargă câțiva metri în același ritm cu el. Așa nu-ți pierzi echilibrul. După aceea încetinești ușor și te oprești.
Moșul își ia inima în dinți, sare și dispare din privirile lor.
Tinerii răsuflă ușurați.
– Gata, bine că l-am ajutat!
După doar câteva minute, ușa compartimentului se deschide… iar Moș Ion intră din nou, transpirat și buimac.
– Tataie! Cum așa? Ce s-a întâmplat?
Moșul oftează și spune:
– Măi copii, am făcut exact cum m-ați învățat. Am sărit din tren și am alergat pe peron. Dar când eram aproape să mă opresc, pe lângă ultimul vagon, o namilă de om m-a apucat pe subraț și a strigat:
– HAI, TATAIE, CĂ PIERZI TRENUL! LASĂ CĂ TE AJUT EU! HOPA SUS!
