Într-o după-amiază, mai multe femei din sat se adunaseră la clacă. Cum lucrau și mai schimbau câte o vorbă, discuția ajunge repede la bărbații lor și la problemele de sănătate pe care le aveau.
— Al meu se plânge întruna de spate, spune una dintre femei. Cum ridică ceva mai greu, cum îl apucă durerile.
— Să-l vezi pe al meu! răspunde alta. Ba îl doare genunchiul, ba îl supără șalele… în fiecare zi apare câte ceva.
— Al meu nu mai vede bine nici de aproape, intervine o a treia. I-am spus că trebuie să meargă la control.
Numai Maria nu scotea niciun cuvânt. Stătea retrasă într-un colț, cu privirea în pământ și atât de abătută, încât părea gata să izbucnească în plâns.
Una dintre vecine o observă și o întreabă:
— Dar tu ce-ai pățit, Mărie? De ce stai așa necăjită?
Maria oftează adânc:
— Of, fetelor… Ion al meu are o problemă mare de sănătate.
Femeile se opresc imediat din lucru.
— Vai de mine! Dar ce are?
— E cu inima? întreabă una.
— Sau îl supără spatele? întreabă alta.
Maria dă din cap:
— Nu, nu-i nimic din toate astea…
— Atunci ce are, femeie?
Maria se uită la ele și spune:
— Păi… noi facem dragoste dimineața, la prânz, seara… și uneori chiar și între mese! Eu nu mai pot, sunt terminată!
Femeile rămân uimite.
— Mărie, dar asta nu-i de glumă!
— Știu…
— Și nu l-ai dus pe Ion la doctor?
Maria începe să suspine:
— Ba da… normal că l-am dus.
— Și ce v-a spus doctorul?
— I-a găsit ceva grav?
— Ce boală are?
Maria își șterge lacrimile și răspunde printre suspine:
— Doctorul a zis… că n-are ținere de minte!
