Cel mai periculos om nu este cel rău, ci cel care se preface bun. Da, de omul prefacut trebuie să ne ferim. De acel om care ti-ar spune sute de invataturi din biblie, iar interiorul lui este pustiu. Din pacate sunt mulți astfel de oameni care stiu tot, se cred buricul pământului, se cred atotstiutori, dar cauta in orice clipa sa-ti dovedească că este un mare credincios si el le stie pe toate.
Pacat, acești oameni condamna pamantul la întuneric, uitând că doar lumina aduce frumusete. Ignoranta, nepasarea, rautatea fata de aproape, fata de ceea ce ne înconjoară duc la urâțenia vieții. Si tocmai ei se cred cei buni., ei sunt cei care se cred fără de păcat. Acei oameni nu sunt capabili să vadă ceva frumos în jur, ei cauta sa-ti arate că sunt buni, doar prin citate din biblie, și nu prin fapte.
Omenirea nu are nevoie doar de oameni cititi, omenirea are nevoie și de oameni umili, drepti, cinstiți și buni. La ce folos să te crezi bun, dacă nu faci nimic bun pentru cei din jur? Mai bine arata-te așa cum esti, fără masca. Acei oameni care nu știu să prețuiască, să admire, ci asteapta doar laude și admiratie, sunt acei oameni cu sufletul întunecat.De departe unii oameni par a fi ceva,iar când te apropii, nu vezi nimic bun în ei.
Cauta sa-si arate bunatatea, și în final își arată adevaratul chip. Iti intra pe sub piele, se folosesc de tine și pleaca, iar dacă pleci tu primul tot ei se simt nedreptatiti. Ei nu fac altceva decât să strice armonia oriunde merg și in loc sa creeze o stare de bine, îți strica toata dispoziția. Pentru mine, om nu este cel care deține toate informatiile, nu este cel care se crede altceva decât este, om nu este cel care are multe scoli sau diplome, pentru mine om este cel care este cu adevărat OM.













































Este adevărat că oamenii care se prefac buni pot fi foarte periculoși. Multe dintre cele mai mari trădări au venit din partea celor pe care îi credeam de încredere. Cum ne putem proteja de astfel de persoane?
Cred că avem nevoie de mai multă atenție la semnalele subtile ale comportamentului uman. Nu întotdeauna cine zâmbește este și sincer, iar acest articol ne reamintește să fim vigilenți în relațiile noastre. Ați avut vreo experiență similară?
Foarte interesant subiectul! De multe ori, cei care par binevoitori sunt cei care ne vor răul. Poate ar fi util să discutăm despre cum putem recunoaște aceste tipuri de oameni înainte să fie prea târziu.
Articolul pune o problemă serioasă pe tapet! Este greu să distingem între bunătate autentică și prefacere, dar cred că intuiția joacă un rol important aici. Aș fi curios să știu ce sfaturi aveți pentru a ne îmbunătăți discernământul!
Comentariile sunt închise.