Un bătrân trecut bine de optezeci de ani stătea singur pe o bancă din parc, cu lacrimi în ochi. Un vecin îl observă și, îngrijorat, se apropie de el.
– Ce s-a întâmplat? De ce sunteți atât de supărat?
Moșneagul oftează adânc și răspunde printre suspine:
– Sunt îndrăgostit de o femeie de douăzeci și cinci de ani…
Omul zâmbește și îi spune:
– Păi asta nu pare deloc un motiv de tristețe.
Bătrânul continuă, fără să se oprească din plâns:
– În fiecare dimineață, înainte să plece la serviciu, petrecem clipe romantice împreună. La prânz se întoarce acasă, îmi gătește ceva bun și apoi ne bucurăm din nou unul de celălalt. Seara vine cât poate de repede și repetăm povestea. Iar peste noapte… aproape că nu dormim deloc.
Celălalt îl privește uimit și îi spune:
– Sincer, mulți bărbați ar visa la o asemenea relație, mai ales la vârsta dumneavoastră. Atunci de ce plângeți?
Bătrânul oftează din nou și răspunde:
– Pentru că am uitat unde locuiesc…
