Într-o duminică dimineață, Ion intră în biserică. Preotul îl observă imediat și rămâne uimit.
După slujbă, îl ajunge din urmă și îl întreabă zâmbind:
– Ioane, mă bucur că ai venit astăzi la biserică. Sincer, nu te-am mai văzut pe aici. Ce te-a făcut să vii?
Ion își drege glasul și răspunde fără ocolișuri:
– Părinte, dacă tot m-ați întrebat, vă spun adevărul. Acum câteva zile mi-am pierdut pălăria. Țineam tare mult la ea. Știam că Gheorghe are una identică și că nu lipsește niciodată de la slujbă. M-am gândit că, în timpul slujbei, o lasă în cuier și eu pot să plec puțin mai devreme cu ea.
Preotul îl privește surprins.
– Dar văd că Gheorghe a plecat tot cu pălăria lui. Ce te-a făcut să renunți?
Ion zâmbește.
– După ce v-am ascultat predica despre cele Zece Porunci, mi-am spus că nu mai are rost să-i iau pălăria.
Preotul se luminează la față.
– Slavă Domnului! Deci când ai auzit porunca „Să nu furi”, ai înțeles că nu merită să faci un asemenea păcat?
Ion clatină ușor din cap.
– Nu, părinte…
– Atunci?
– Când ați ajuns la porunca „Să nu preacurvești”, mi-am adus aminte unde mi-am uitat pălăria!
