În perioada interbelică, pe faleza Constanţei s-au născut poveşti de iubire şi au avut loc tragedii. Aici se jucau sume de bani uriaşe, se făceau şi se destrămau averi, iar unii se aruncau apoi în mare. Toalete de ultimă modă se perindau în sala de bal, restaurant sau în sala de joc a cazinoului. Era o atmosferă seducătoare de „la belle epoque“.
În fascinanta poveste a Cazinoului ne poartă arhitectul Radu Cornescu, autorul cărţii „Cazinoul din Constanţa – scurtă istorie în imagini“
Cel dintâi cazinou al Constanţei a fost construit în anul 1880, în aceeaşi zonă a peninsulei, mai exact lângă Farul Genovez şi lângă un chioşc de belvedere. Se numea Kursaal (traducere aproximativă – sală de relaxare) şi era construit din lemn şi din paiantă. Protipendada oraşului-port se regăsea aici în fiecare zi, iar imaginile vremii au fost surprinse de Anatole Magrin, consul al Franţei la Constanţa, fotograf al Curţii Regale.
O furtună mai puternică a smuls acoperişul Kursaalului în anul 1891, iar un an mai târziu a fost demolat în urma unei decizii a Consiliului Comunal.
Casin, precursorul Cazinoului
Locul Kursaalului a fost luat de Casin, amplasat tot pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe actualul loc al Acvariului. La amplasarea clădirii s-a folosit taluzul pentru a face două terase suprapuse, pentru ca ambele să aibă o privelişte deplină a falezei, a mării şi a portului.
Casinul, care era tot o clădire provizorie construită din lemn, pe un parter de piatră, a avut viaţă scurtă şi a fost dezmembrat în anul 1910, pentru a face loc impresionantului edificiu ce avea să devină simbolul oraşului de la malul mării.
Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României.
Lucrările au costat 1.300.000 de lei, bani din care s-a înălţat cel mai frumos edificiu al Constanţei. Parterul avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj, scara debuşa într-un hol prin care se intra în sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne.
Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988.
„Dacă aş fi reparat Cazinoul cu bani de la Primărie şi aş fi băgat peste 10 milioane de euro în renovarea acestei clădiri, toţi cetăţenii oraşului şi cetăţenii României ar fi spus că sunt nebun, că în loc să construiesc case pentru 4.000 – 4.500 de oameni, de banii ăştia reparăm o clădire. Am încercat să fac ceva cu investitori privaţi. Am fost şi în Elveţia, am avut nenumărate contacte şi cu chinezi şi cu un fond de investiţii gestionat de către nişte ruşi, dar m-am oprit. M-am oprit de frică pentru că renovarea acestui Cazino ar fi însemnat o licitaţie. Dacă ar fi avut loc această licitaţie şi ar fi câştigat o companie cu care eu aş fi vorbit anterior încercând să-i conving să vină să bage bani aici, în mod categoric procurorii mi-ar fi făcut ceea ce mi-au făcut în primăvară – ar fi spus că am aranjat această licitaţie, având în vedere că m-am întâlnit anterior cu investitorii”, a spus atunci Radu Mazăre.
Cazinoul din Constanța are o istorie atât de bogată! Mă fascinează cum locuri atât de frumoase pot fi martore ale unor momente atât de dramatice. Oare câte povești ascunde pereții lui?
Îmi aduc aminte că am citit și despre poveștile de iubire care s-au născut aici. E incredibil cum un simplu cazinou poate să fie legat de atâtea destine umane!
Chiar mă întreb dacă există vreo modalitate prin care putem să revitalizăm acest simbol al orașului. Ar fi păcat ca un loc cu o asemenea poveste să rămână neexplorat!
Foarte interesant articolul! Nu știam că au fost atât de multe tragedii acolo, dar în același timp, e fascinant cum aceste evenimente au contribuit la aura misterioasă a clădirii.
Apropo de bântuieli, credeți că ar trebui să facem tururi ghidate nocturne? Ar atrage cu siguranță turiștii curioși să afle mai multe despre istoria locului.
Imaginile din perioada interbelică sunt pur și simplu impresionante! Mi-ar plăcea să văd mai multe detalii despre viața socială din acea vreme, poate chiar și interviuri cu localnici care își aduc aminte.
Cazinoul merită cu adevărat atenție și restaurare! Aș vrea să-l văd transformat într-un centru cultural unde oamenii pot învăța despre istoria sa fascinantă.
Comentariile sunt închise.