Era prima zi de școală, pe vremea comunismului, iar învățătoarea voia să stabilească din start cine merită cele mai bune locuri. Numai că nu se ghida după note sau după înălțimea copiilor, ci după cât de „important” era tatăl fiecăruia.
Îl cheamă pe primul elev:
– Ia spune, cu ce se ocupă tatăl tău?
– Este muncitor, tovarășa învățătoare!
– Bine, bine… tu mergi în banca a doua.
Vine următorul copil.
– Dar tatăl tău ce meserie are?
– Este măcelar.
Învățătoarea își schimbă imediat expresia și zâmbește larg:
– Măcelar? Foarte frumos! Tu stai în prima bancă, chiar în fața mea!
La urmă ajunge și la Bulă, care stătea cuminte în ultima bancă.
– Bulă, tatăl tău unde lucrează?
– La Securitate, tovarășa învățătoare.
Învățătoarea încremenește. După câteva secunde, sare de la catedră:
– Copiii din prima bancă, repede în spate! Bulă, tu vii în față! Aici, la mijloc, unde ai lumină bună și vezi perfect tot ce scriu pe tablă!
Îi aranjează cu grijă scaunul, îi face loc pe bancă și, după ce își mai revine, îl întreabă pe un ton mult mai amabil:
– Bulă, dar tatăl tău ce funcție are la Securitate?
Bulă se gândește puțin.
– Nu știu, tovarășa învățătoare.
– Cum să nu știi? Ce face acolo?
Bulă ridică din umeri:
– Chiar nu știu… Aseară au venit niște oameni de la Securitate și l-au luat cu ei.
