Într-o seară, Gheorghe se duce grăbit la bunul său prieten Ion.
– Ioane, trebuie să-ți spun ceva, dar să rămână între noi!
– Iar ai făcut vreo prostie?
– Cam așa…
– Hai, spune odată!
Gheorghe se apropie și îi șoptește:
– De ceva vreme mă întâlnesc pe ascuns cu nevasta părintelui.
Ion face ochii mari:
– Măi Gheorghe, tu chiar nu ești sănătos la cap?!
– Știu, știu… Dar tocmai de asta am nevoie de ajutorul tău.
– Ce ajutor?
– Mâine, după slujbă, ține-l pe părinte de vorbă vreo oră.
– O oră?! Și ce să vorbesc eu cu el atâta?
– Inventează ceva! Întreabă-l despre viață, credință, grădină, vreme… orice! Numai să nu ajungă acasă prea repede.
Ion oftează:
– Numai tu puteai să mă bagi într-o asemenea poveste…
– Mă ajuți?
– Bine, mă! Dar e ultima dată!
A doua zi, după terminarea slujbei, Ion îl prinde pe preot chiar când se pregătea să plece.
– Părinte, pot să vă întreb ceva?
– Sigur, Ioane.
– Dumneavoastră ce credeți… de ce roșiile mele cresc mai bine în partea stângă a grădinii?
Preotul îl privește nedumerit:
– Nu știu, Ioane… poate au mai mult soare.
– Aha! Și dacă le mut în dreapta?
– Încearcă și vezi.
– Dar dacă plouă trei zile?
– Atunci nu le mai uzi!
Ion continuă:
– Și mai am o întrebare, părinte…
– Spune.
– De ce găinile se culcă așa devreme?
– Ioane, de unde să știu eu?!
– Dar despre castraveți ce părere aveți?
După aproape 40 de minute de întrebări fără rost, preotul nu mai rezistă:
– Măi Ioane, ia spune-mi tu mie adevărul! Ce ai astăzi? De când ai devenit atât de preocupat de găini, roșii și castraveți?
– Părinte… nu pot să vă spun.
– Ba poți! De ce mă ții aici de aproape o oră?
Ion lasă capul în jos.
– Părinte, să mă iertați… Am promis că nu spun nimic.
– Despre ce vorbești?
– Gheorghe m-a rugat să vă țin ocupat.
– Gheorghe?!
– Da…
– Și de ce ar vrea Gheorghe să nu ajung eu acasă?
Ion oftează adânc:
– Pentru că… în timp ce noi stăm aici de vorbă, Gheorghe e acasă la dumneavoastră.
Preotul ridică o sprânceană:
– Și ce face acolo?
– Părinte… se întâlnește pe ascuns cu nevasta dumneavoastră.
Preotul tace câteva secunde, apoi îl privește pe Ion cu milă, îi pune mâna pe umăr și îi spune:
– Fiule…
– Da, părinte?
– Eu în locul tău n-aș mai pierde nicio secundă pe aici.
– De ce?!
– Aș fugi cât m-ar ține picioarele până acasă!
Ion încremenește:
– Dar de ce la mine acasă?!
Preotul oftează:
– Pentru că nevasta mea a murit acum un an!
