Acasă Bancuri Socoteala Mariei

Socoteala Mariei

0
176

Ion și Maria se căsătoresc după doar trei luni de relație. Nunta trece cu voie bună, iar la numai o săptămână după aceea, Maria aduce pe lume un băiețel.

Fericit nevoie mare, Ion merge în cârciumă să facă cinste prietenilor și să sărbătorească vestea.

Numai că, după câteva pahare, amicii încep să-l ia peste picior:

– Băi, Ioane, chiar așa de naiv ești?

– Cum adică?

– Păi voi sunteți împreună de numai trei luni și acum, la o săptămână după nuntă, deja s-a născut copilul. Fă și tu socoteala… sigur nu-i al tău!

Ion pleacă acasă abătut și o găsește pe Maria legănând copilul.

– Mărie, tot satul râde de mine. Zic oamenii că băiatul nu-i al meu, că noi avem doar trei luni de când suntem împreună.

Maria îl privește liniștită și îi spune:

– Măi Ioane, vino puțin lângă mine. Trebuie să-ți explic ceva, că văd că prietenii tăi își bat joc de tine.

Ion se apropie, iar Maria începe să-l întrebe:

– Spune-mi, ai stat tu trei luni cu mine?

– Da.

– Am stat eu trei luni cu tine?

– Da.

– Am stat noi trei luni împreună?

– Da.

Maria zâmbește mulțumită și încheie:

– Ei, vezi? Acum fă și tu o socoteală ca lumea… Trei cu trei și cu trei fac nouă luni, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.