Acasă Bancuri Surpriza din Franța

Surpriza din Franța

0
52

Un bărbat care avea obiceiul să-și pună mereu soția în situații jenante o însoțește la aeroport, de unde aceasta urma să plece pentru două săptămâni la Paris.

Pentru a se distra pe seama ei, bărbatul vine însoțit de câțiva amici.

În momentul despărțirii, chiar înainte ca soția să plece, acesta strigă suficient de tare încât să fie auzit de toată lumea:

— Să nu te întorci din Franța fără să-mi aduci o franțuzoaică tânără și frumoasă!

După două săptămâni, femeia revine din călătorie.

Soțul o așteaptă la aeroport împreună cu aceiași prieteni și, imediat ce o vede, o întreabă în gura mare:

— Ei, unde este franțuzoaica pe care trebuia să mi-o aduci?

Soția îl privește liniștită și îi răspunde:

— Eu am făcut tot ce depindea de mine. Acum trebuie doar să așteptăm și să sperăm că va fi fetiță.