Într-o dimineață liniștită, Vasile a ieșit din apartament și, ca de obicei, s-a îndreptat spre cutia poștală. Își făcuse un obicei din a verifica dacă primise vreo scrisoare, un plic important sau facturile lunare. Totuși, în ultima perioadă observase un lucru neobișnuit: de fiecare dată cutia era complet goală. După câteva săptămâni în care nu mai găsea nimic, a început să creadă că cineva îi ia corespondența.
Într-o zi, întâlnindu-l pe Gheorghe, vecinul său, pe casa scării, a hotărât să lămurească situația:
– Gheorghe, spune-mi sincer… tu îmi iei plicurile din cutia poștală?
Gheorghe îl privește liniștit, fără să pară deranjat de întrebare, apoi răspunde cu un zâmbet:
– Nu iau plicurile, Vasile. Sunt doar facturile. Le ridic și le plătesc.
Vasile rămâne uimit și întreabă nedumerit:
– Dar de ce ai face asta? De ce mi-ai plăti facturile?
Gheorghe ridică din umeri și răspunde foarte calm:
– Așa m-am înțeles cu soția ta!
