Într-o seară, o fetiță vine de la școală și se duce direct la tatăl ei. Părea puțin nedumerită, așa că bărbatul o întreabă ce s-a întâmplat.
— Tată, un băiat de la școală mi-a spus niște lucruri tare ciudate și nu prea am înțeles ce voia să spună.
— Ce ți-a zis?
— Că am parbrizul frumos, portbagajul șmecher, șasiul rezistent și amortizoarele excelente… Ce înseamnă toate astea?
Tatăl rămâne câteva secunde pe gânduri, apoi îi răspunde foarte serios:
— Mâine să-i spui că ești încă în garanție. Iar dacă îndrăznește să-ți ridice capota ca să verifice uleiul, vin eu personal și îi rup țeava de eșapament!


































