Vine aseară în vizită la noi sora mai mică a neveste-mii, aia blondă. Era una dintre acele seri liniștite în care o vizită scurtă se transformă repede într-o lungă discuție între surori. S-au așezat pe canapea și, după câteva minute de vorbe și râsete, au început să șuşotească între ele.
Eu eram prin apropiere și, fără să vreau, am auzit conversația.
— Draga mea, zise soră-sa, nu te supăra, dar de ce nu încerci să fii şi tu mai bună cu soţul tău?
— Dar ce, de unde ai scos tu asta că aș fi rea! Ți-a spus el ceva, cumva? sări nevastă-mea, impacientată.
— Nu, n-a zis că eşti rea, însă am dedus eu…
— Cum adică?! se aprinse nevastă-mea de-a binelea.
— Păi, mereu când trece pe lângă mine îmi zice, zâmbind: „Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!”
