Doi buni prieteni, amândoi avocați și mari pasionați de schi și de munte, pleacă într-o aventură pe creste, convinși că vor avea parte de câteva zile perfecte în zăpadă.
Numai că vremea se schimbă brusc. Sunt surprinși de o furtună puternică de zăpadă, iar la scurt timp se produce și o avalanșă. Cu chiu, cu vai, prinși în frig și aproape fără puteri, cei doi se târăsc prin zăpadă până când, tocmai când pierduseră orice speranță, zăresc în depărtare un mic conac cocoțat în vârful muntelui.
Ajunși cu greu la poartă, bat și așteaptă. După câteva clipe, apare stăpâna conacului, o blondă superbă.
— Ce vreți?
— Găzduire peste noapte… răspund ei.
— Știți, nu se poate… Soțul meu a murit abia de două săptămâni și nu se poate ca eu, femeie singură, să primesc în toiul nopții doi bărbați singuri…
— Dar, doamnă, ne condamnați la moarte, zic ei. Suntem la 50 de kilometri de cea mai apropiată așezare, afară este furtună… Vă rugăm…
— OK… zice blonda. Dar dormiți în garaj.
— Vă mulțumim! Ne-ați salvat viața. Mâine, la prima oră, plecăm fără să vă mai deranjăm.
Zis și făcut. Cei doi se culcă în garaj, recunoscători că au găsit măcar un acoperiș sub care să treacă noaptea.
În timpul nopții, unul dintre ei se ridică și spune că trebuie să meargă să se ușureze. Pleacă și se întoarce după ceva timp, fără să-i dea prea multe explicații prietenului său.
A doua zi, cei doi avocați pleacă dis-de-dimineață, fără să mai deranjeze stăpâna casei și fără să pomenească nimic despre întâmplarea din timpul nopții.
Timpul trece, iar după exact nouă luni, la biroul de avocatură al celor doi sosește un curier care îi înmânează unuia dintre ei o scrisoare.
Acesta o citește, apoi intră în biroul celuilalt în mare viteză:
— Măi, acum nouă luni, când am înnoptat la conacul blondei, tu ai ieșit noaptea să te duci la budă… Mă! Nu cumva ai intrat în casă la gazdă?
— Ba da.
— Și nu cumva ați făcut…?
— Ba da… Na… Ce vrei, ea tânără văduvă, ai văzut și tu cum arată, om sunt…
— Aaa… Și nu cumva te-ai recomandat cu numele meu?
— Ba da. Na. Ce să fac? Știi că eu sunt însurat, tu ești burlac… Era mai simplu așa. De ce? Ce s-a întâmplat?
— Nimic… nimic…
— Zi, omule, nu mă mai fierbe! Am dat de necaz, nu?!
— Nu, boule… Să-mi fie de bine! Cucoana a murit luna trecută după un accident și, pentru o noapte pasională, m-a trecut în testament ca unic moștenitor al averii ei!
