Un bărbat avea de câțiva ani o aventură discretă cu o italiancă. Într-o seară, femeia îi dă o veste care îl ia complet prin surprindere:
— Trebuie să-ți spun ceva… sunt însărcinată.
Bărbatul intră imediat în panică. Nu voia ca aventura să-i distrugă familia, așa că încearcă să găsească o soluție cât mai discretă.
— Ascultă-mă, îți dau o sumă mare de bani și te întorci în Italia. Naști acolo și crești copilul, iar eu îți voi trimite bani pentru întreținere până când împlinește 18 ani.
Femeia acceptă, dar îl întreabă:
— Bine, dar cum vei ști când se naște copilul?
Bărbatul se gândește puțin și îi spune:
— Ca să nu existe nicio urmă și să nu ne complicăm, îmi trimiți o carte poștală. Scrii pe ea un singur cuvânt: „Spaghete”. Când o primesc, voi ști că s-a născut copilul și mă ocup de bani.
Trec cele nouă luni, iar bărbatul începe să creadă că totul a ieșit exact cum plănuise.
Într-o zi, când se întoarce acasă de la serviciu, soția îl așteaptă cu o carte poștală în mână.
— Dragule, ai primit azi ceva foarte ciudat. Nu înțeleg ce înseamnă.
Bărbatul simte că i se taie picioarele.
— Dă-mi-o repede… îți explic eu mai târziu.
Ia cartea poștală, o deschide și începe să citească. După primele cuvinte, fața i se schimbă complet. Devine palid, ochii i se măresc și, înainte să mai poată spune ceva, cade lat pe podea.
Soția, speriată, ridică scrisoarea și citește:
„Spaghete, spaghete, spaghete. Două cu chifteluțe, una fără. Trimite mai mult sos!!!!!”