Într-o dimineață, mă urc în troleibuz și mă așez lângă un bătrân.
După câteva minute, observ că mă tot lovește cu cotul.
O dată…
De două ori…
De trei ori…
În cele din urmă, îl întreb:
— Domnule, ce aveți cu cotul acela?
Bătrânul oftează și îmi răspunde:
— Aaa, e un traumatism vechi. L-am căpătat în război…
Ca să scap de el, mă ridic și mă mut pe alt loc.
Ghinion! Nimeresc lângă un alt bătrân care mă lovește ritmic cu genunchiul.
După câteva minute în care încerc să-mi păstrez răbdarea, îl întreb și pe el:
— Dar dumneavoastră de ce tot dați din genunchi?
— Tot un traumatism… Din război.
Oftez și mă mut din nou.
De data aceasta, mă așez lângă un al treilea bătrân. Acesta își scutură energic mâna, de parcă ar încerca să scape de ceva lipit de degete.
Îl privesc câteva secunde și, deja exasperat, îl întreb:
— Stați să ghicesc… Tot din război?
Bătrânul se uită mirat la mine:
— Nu.
— Nu?!
— Nu… L-am scos din nas…
Face o pauză, își mai scutură o dată mâna și continuă:
— …dar nu mi se dezlipește!
