O călugăriță și un preot străbăteau Sahara călare pe o cămilă. După zile întregi petrecute sub soarele arzător, animalul se prăbușește dintr-odată și moare.
Rămași singuri în mijlocul deșertului, cei doi privesc neputincioși întinderea nesfârșită de nisip.
După câteva clipe de tăcere, preotul oftează:
— Soră, mă tem că șansele noastre sunt foarte mici. Cred că nu vom mai ieși vii de aici.
Călugărița încuviințează trist:
— Din păcate, așa cred și eu, părinte.
După un moment de ezitare, preotul spune cu sfială:
— Dacă tot ne aflăm în ultimele clipe ale vieții, am o dorință. N-am văzut niciodată trupul unei femei. Mi-ai îngădui să-l privesc?
Călugărița acceptă fără împotrivire. Apoi îi spune:
— Atunci am și eu o rugăminte. Nici eu n-am văzut vreodată corpul unui bărbat.
Preotul își ridică discret sutana, iar călugărița privește cu interes. După câteva secunde observă că „dotarea” lui devine din ce în ce mai mare.
— Părinte, ce se întâmplă acolo? întreabă ea uimită.
Preotul răspunde solemn:
— Este un organ deosebit. Dacă este introdus unde trebuie, poate da naștere unei vieți.
Călugărița se luminează imediat la față și spune entuziasmată:
— Minunat! Atunci băgați-l repede în cămilă, poate reușim să ieșim din deșert!
