Un ardelean și un oltean călătoreau în același compartiment de tren. După câteva ore de drum, li se face foame și fiecare își scoate merindele.
Ardeleanul pune pe măsuță slănină, pită și un briceag și începe să mănânce cu poftă. Olteanul scoate niște pește, mănâncă liniștit, iar oasele le așază cu grijă pe un ziar.
Ardeleanul îl urmărește câteva clipe și, curios, îl întreabă:
— Mă, oltene, da’ ce faci cu oasele alea? De ce le păstrezi?
Olteanul îi răspunde foarte serios:
— Păi cum să le arunc? Oasele de pește sunt grozave! Au fosfor și tocmai de asta suntem noi, oltenii, așa deștepți.
Ardeleanul rămâne pe gânduri. Se uită la slănină, apoi la oase și, după câteva clipe, îi propune:
— No, atunci ce zici să facem schimb? Îți dau pita și slănina mea, iar tu îmi dai oasele.
— Dacă așa vrei…
Olteanul începe bucuros să se înfrupte din pită și slănină, iar ardeleanul încearcă să ronțăie oasele de pește. După câteva momente, se oprește, îl privește suspicios și spune:
— Mă, oltene… bag seamă că m-ai cam păcălit cu oasele astea!
Olteanul zâmbește mulțumit:
— Păi vezi? Nici n-ai apucat să mănânci bine și deja ai început să te deștepți!
