Două prietene trecute de prima tinerețe stăteau de vorbă la telefon.
– Elena, am o veste! Mi-am găsit un prieten!
– Serios? Ce mă bucur pentru tine! Și cum vă înțelegeți?
– Foarte bine. Suntem oameni liniștiți și rafinați. În fiecare seară vine pe la mine. Eu pregătesc cina, el aduce câte un buchet de flori, o sticlă de vin și ceva dulce. Mâncăm, stăm la povești, ne îmbrățișăm… iar la final cântăm cântece tiroleze.
– Cum așa? Nu faceți dragoste?
– Of, tare mi-aș dori… dar bietul om nu mai poate. La vârsta noastră, asta e. Dar spune-mi despre tine, Maria. Cum îți merge?
– Eu sunt destul de ocupată în fiecare seară. Vine pe la mine nea Costel, vecinul de la etajul doi. Luăm cina împreună, bem câte un păhărel de rachiu și apoi petrecem câteva momente foarte romantice.
Elena rămâne surprinsă.
– Vorbești serios?
– Bineînțeles!
– Și chiar vă descurcați?
Maria râde și îi răspunde:
– Ce să facem, dragă? Noi suntem oameni simpli… și nu știm cântece tiroleze!
