În Turcia, mai ales în Istanbul, pisicile nu sunt doar animale întâlnite întâmplător pe stradă, ci fac parte din peisajul cotidian al orașului. Le vezi pe treptele clădirilor, în curțile moscheilor, pe lângă magazine, în parcuri, pe malul Bosforului sau tolănite pe capotele mașinilor. Unele sunt atât de obișnuite cu oamenii încât acceptă cu ușurință să fie mângâiate, în timp ce altele își păstrează instinctul de animal independent.
Prezența lor numeroasă are legătură cu istoria îndelungată a orașului. Istanbulul, cunoscut în trecut sub numele de Constantinopol, a fost timp de secole un important port comercial. Pisicile aveau un rol practic în comunitățile urbane și în special în zonele portuare, unde puteau contribui la controlul populațiilor de șoareci și șobolani. Într-un oraș construit în jurul comerțului și al transportului maritim, astfel de animale au devenit treptat o prezență familiară.
În cultura otomană, pisicile au ajuns să fie privite cu o anumită apreciere. Există numeroase povești și tradiții islamice care vorbesc favorabil despre pisici, iar în spațiul otoman animalele puteau fi întâlnite inclusiv în apropierea moscheilor și a altor clădiri importante. Una dintre cele mai cunoscute povești îl are în centru pe profetul Muhammad și o pisică, însă multe dintre relatările populare transmise astăzi despre el au fost amplificate de-a lungul timpului și nu trebuie confundate cu informațiile istorice certe.
Unul dintre lucrurile care impresionează vizitatorii este felul în care comunitățile locale au grijă de aceste animale. În multe cartiere din Istanbul pot fi găsite boluri cu apă și hrană puse special pentru pisicile străzii, iar unii localnici le amenajează mici adăposturi pentru perioadele reci. Pisicile au devenit atât de integrate în viața orașului încât există chiar și inițiative ale autorităților locale și ale organizațiilor pentru protecția animalelor care se ocupă de sterilizare, tratament și îngrijire.
Istanbulul a devenit cunoscut în întreaga lume și datorită filmului documentar „Kedi”, lansat în 2016, care urmărește mai multe pisici ce trăiesc pe străzile orașului. Filmul prezintă relația dintre animale și locuitori și arată cum fiecare pisică își construiește propriul teritoriu și propriile relații cu oamenii. Pentru mulți spectatori, documentarul a transformat imaginea pisicii de stradă din Istanbul într-un adevărat simbol al orașului.
Există și rase de pisici asociate în mod special cu Turcia. Cea mai cunoscută este Turkish Van, o rasă originară din regiunea Lacului Van, din estul țării. Aceste pisici sunt renumite pentru blana predominant albă și petele colorate de pe cap și coadă. Sunt cunoscute și pentru faptul că multe exemplare manifestă o atracție neobișnuită pentru apă, motiv pentru care au primit reputația de „pisici înotătoare”. O altă rasă importantă este Turkish Angora, asociată cu zona orașului Ankara și apreciată pentru blana sa lungă și aspectul elegant.
Totuși, pisicile pe care le întâlnești pe străzile Istanbulului nu sunt, în general, reprezentante ale acestor rase. Cele mai multe sunt pisici domestice fără pedigree, adaptate de generații la viața urbană. Unele au proprietari, altele sunt îngrijite de mai multe persoane dintr-un cartier, iar altele trăiesc complet pe cont propriu. Tocmai această diversitate le face atât de vizibile în viața orașului.
Există și un motiv pentru care pisicile par să fie peste tot în Istanbul: orașul oferă numeroase spații potrivite pentru ele. Clădirile vechi, grădinile, curțile interioare, zonele verzi și cartierele cu străzi înguste creează multe locuri în care animalele se pot adăposti. În plus, accesul relativ ușor la hrană oferită de oameni le permite multora să supraviețuiască în mediul urban.
Relația dintre locuitori și pisici a devenit atât de puternică încât animalele au început să fie reprezentate în fotografii, picturi, sculpturi și suveniruri. Pentru turiști, o pisică dormind lângă o ușă veche sau privind liniștită Bosforul a devenit aproape la fel de reprezentativă pentru Istanbul precum tramvaiul roșu, moscheile sau bazarul.
Pisicile din Turcia reprezintă astfel mai mult decât o simplă populație de animale fără stăpân. Ele sunt rezultatul unei relații construite în timp între oameni, oraș și animale. În Istanbul, pisica nu pare să fie un musafir tolerat de oameni, ci un locuitor cu drepturi neoficiale asupra străzilor, curților și treptelor orașului. Iar pentru cei care ajung aici pentru prima dată, poate fi surprinzător să descopere că, într-unul dintre cele mai aglomerate orașe ale lumii, pisicile au reușit să-și păstreze propriul spațiu și să devină una dintre imaginile cele mai recognoscibile ale Turciei.
